back cleansing ritual pt barbati – detalii

ritual de curatare al spatelui pentru barbati

Este tratamentul ideal pentru a evita încarcarea porilor și apariția acneei la nivelul spatelui. Pielea va fi hidratată, catifelată și revitalizată.
Spatele este pregătit prin curățare spumantă cu un gel tonifiant cu extracte de alge marine, care activează circulația sanguină și dă o senzație de prospețime, după care se face curațarea spatelui cu un scrub special. Acesta conține extract uleios din ceai verde matcha și ulei de cocos, asigurând o exfoliere blândă cu particule vegetale și zahăr. Alunecă și se topește pe piele, oferă un nivel de hidratare ideal și o piele catifelată, grație uleiurilor din plante. Detoxifică profund, ceaiul verde conținând theanină, substanță cunoscută pentru efectele lipolitice și de eliminare a toxinelor din țesuturi. Alte ingrediente active sunt flavonoidele și vitaminele C și E, cu proprietăți antioxidante intense. Ele se regăsesc în frunzele tinere ale ceaiului verde matcha, având un rol anti-îmbătrânire prin neutralizarea radicalilor liberi. Uleiul de cocos este prețios pentru efectele hrănitoare și protectoare.
Urmează apoi împachetarea cu ceai verde si alge. Produsul folosit constă într-o pulbere fină de plante micronizate, 100 % naturală, care devine o pastă verde unctuoasă și fină prin amestecarea cu apă. Algele marine conțin oligoelemente, iod și săruri minerale care furnizează ingredientele necesare eliminării rezidurilor din organism.
Pe durata împachetării se face masajul scalpului cu ulei de cocos, iar la final se hidratează pielea spatelui cu un balsam corporal cu polifenoli din struguri.